In cautarea UDDU-lui-ep3

Repetitile mergeau destul de bine.Dupa ce ne terminam serviciu , eu si Costi impreuna cu Nelu, incepeam sa repetam in fiecare seara de luni pina vineri , cu gandul ca vom putea iesi din anonimatul specific provincial intr-o zi.
Uneori din cauza oboselii cauzate de sonorul mult prea tare si a lungilor repetitii apareau conflicte verbale si uneori se mergea si mai departe.dar era bine ca nu eram violenti.
Odata imi aduc aminte ca ne disputam pe un pasaj dintr-o piesa si m-am enervat asa de tare incat am aruncat cu bas-ul dupa Costi , fara insa a -l rani, din fericire.
Parerea mea ca o trupa trebuie sa fie ca si o familie unita.Adica partenerii trebui sa mearga pe acealesi directii , cu aceleasi ganduri si cu aceasi motivatie. Din pacate anumite neintelegeri ne indepartau uneori de linistea de care aveam nevoie.
In primul rind eram de generatii nu prea apropiate cu obiceiuri diferite si gusturi muzicale aparte.
Daca Nelu era inca elev in ultimul an la liceu, Costi avea cam 22 ani si isi petrecea in cea mai mare parte a timplului liber cu grupul lui de prieteni , iar eu cel mai invarsta cu cei 24 ani ,care ma invarteam cu gasca trupei Experimental . Nu mai vorbesc de gusturile muzicale care nu prea erau asemanatoare.
De aici plecau multe divergente in alegerea stilului de muzica a trupei.
Eu imi doream un amestec de punk asemanator trupei Exploited si cu riff-uri grele stil Judas Priest. Intotdeauna am fost o fire rebela si inceram sa-o pun in practica prin acest grup.
Alesesem un mod de muzica simplu chiar infantil cum ii placea sa spuna regretatul Pittis ,cu versuri deasemena simple si uneori greu de inteles , asta tocmai pentru a studia reactia celor ce se dadeau mari in muzica...autohtona.Asa a aparut si semnul anarhiei pe coperta albumului`` De Ce Atata Ura?`` ,cu toate ca pe ansamblu trupa nu putea fi etichetata drept punk.
Punk-ul era doar o parte din mine dar care nu se regasea la Nelu sau Costi. Era o stare de ura amestecata cu revolta specifica virstei ce o aveam in care se gasea printre altele si ingredientul, tristete. Aceste stari am incercat sa le exterioriez muzical dar prin bucurie si optimism.
Costi era mult mai dramatic, era de multe ori pesimist si batea mai multe inspre death si thrash fara a uita Metallica si heavy metal, numai ca nu prea agreea punk-ul.
La inceput imi tot zambea ironic cand veneam cu o piesa noua si cu greu se urnea sa o repetam.
Nu uita o zi fara sa-mi spuna ca atunci cand va veni Dan Barbulescu, prietenul lui cel mai bun ,o sa refacem Despot si o sa cantam muzica serioasa.
Nelu era un adolsecent pe vremea aceea inebunit dupa Metallica si nu se prea agita sa iasa in evidenta. Firea lui tacuta si retrasa il facea sa treaca cam neobservat pe la aceea vreme. Si la repetitii nu facea decat sa asculte ce i se propunea si rar avea o obiectie. Era serios si silitor iar acest lucru era de bun augur, chiar daca aveam teama de a nu pleca din grup pentru a se rentoarce la vechea lui trupa ,Excentric.
Va urma!